Alina Schiau - Scrisoare de la voluntarul anului 2010, Bucureşti

Uite un alt voluntar. M-am cam obişnuit: vin zâmbind la tine, dau mâna, fac cunoştinţă şi după aceea îţi pun inevitabila întrebare: ”Şi de unde ştii de fundaţie?” Nu mă satur niciodată de zâmbete şi noi cunoştinţe, dar când vine vorba de unde am aflat de fundaţie…ooo Doamne…complicat. Cuvânt cheie: tabără. Sper că le ajunge, căci altfel nu cred că au timp să le spun toată povestea…Vara lui 2010.

După clasa a X-a, în sfârşit vine şi mult aşteptata mea vacanţă de vară. O groază de peripeţii care au făcut ca vara să treacă incredibil de repede, făcându-mă să mă găsesc la sfârşitul lui august în ceea ce avea să fie ultima tabără din vara asta, deci începutul sfârşitului de vacanţă. Nu regret. Mă voi întoarce după 3 luni în Bucureşti unde, probabil, va trebui să-mi curăţ mail-ul de toate neimportantele mesaje de la o organizaţie în care sunt, unde lumea nu ştie cum să se certe mai politicos. Eu una mă gândesc să plec din acel loc al umbrelor unde, deja de mult timp, nu-mi mai face plăcere să mă duc. Nu-i nimic. Mai mult timp liber pentru şcoala de şoferi că doar nu degeaba vreau toate carnetele.

Bun, să revenim. Deci, multă lume se pare că auzit de A. B. Şi eu o cunosc de mult timp. De treabă, nu am ce să spun mai mult. Ea a fost cea care mi-a dat prima mea cutie de prezervative şi mi-a spus că aş putea să intru în fundaţia asta, pentru că e aproape de şcoala mea. Mişto argument. N-am nici cea mai vagă idee de unde ştie, ea fiind în Maramu’.

Ei bine, de asemenea nu ştiu de ce, dar când am ajuns undeva pe la începutul lui septembrie înapoi în Bucureşti…da, îmi amintesc bine, pe 8 pentru că era ziua mea (17 ani şi 3 luni fix)…am mers cu mama frumuşel la această mult vestită fundaţie. Nu ştiam prea multe şi aveam ceva emoţii, ceea ce m-a făcut să n-o aud pe mama decât de 3 ori spunându-mi că mi-a propus de anul trecut să vin la această fundaţie. În fine. Te cred pe cuvânt căci eu una nu-mi amintesc de loc. Memo+ tot nu o să iau.

După dezastrul de la cealaltă “organizaţie” în care am fost, unde mai mult am luat parte la certuri şi proiecte începute şi lăsate în paragină, îmi era tare frică să nu dau de ceva asemanător şi aici. Pentru mine toate tipurile de voluntariat se pot compara cu o dragoste. Când eşti dezamăgit, e greu să mai treci prin încă o dezamăgire.

Intrăm pe o poartă, urcăm câteva trepte şi apoi îmi văd reflexia în uşa maro de termopan. De ce zice mama că nu-mi stă bine în geaca asta de blugi, căci mie imi place. Acu’ e acu’. Intru şi eu cu emotii, după mama. Fac cunoştinţă cu Adina, care se pare că o cunoştea pe mama şi invers şi îi spun “Săru’ mâna” (mi-a luat ceva să învăţ să nu mai zic asta). Mama îi spune care e treaba cu mine, deoarece eu eram prea ocupată să-mi stăpânesc picioarele din tremurat. Mă conduce sus în ceea ce avea să fie o dragoste a mea,  ca o a 2-a casă… Camera Voluntarilor (haleluia). Intru, şi înăuntru găsesc 2 fete drăguţe cărora eu le zic ”Săru’ mâna”. De unde era să ştiu că nu trebuie să fac asta? Oricum, una din ele vorbea la telefon, se tot uita în jos şi se plimba prin cameră, iar cealaltă s-a prezentat ca fiind Ana şi mi-a zis să iau loc pe unul din fotoliile acelea în care m-am scufundat ca un submarin. Şi ea mi-a pus inevitabila întrebare de unde ştiu de fundaţie. I-am răspuns că de la A. Am mai vorbit un pic cu ea după care cealaltă în sfârşit a terminat de vorbit la telefon. Ocupată fata.

“Eu sunt Alex”, îmi spune. Îi răspund că eu sunt Alina şi că-mi pare bine de cunoştinţă. Începe să-mi vorbească de fundaţie şi de ce se face aici. Cu o voce caldă, plină de glume şi cu un zâmbet larg pe faţă. Îmi spuneau amândouă care este treaba cu fundaţia asta, lucru care m-a atras enorm. Am zis că de ce să nu încerc. Nu pare sa fie mai rău ca înainte, deci hai să facem o încercare. După ce îmi povestesc despre baluri, parcuri, patinoar, campanie de vară, clase, cursuri în ţară şi străinătate, prieteni, voluntari, pontaje,  întâlniri săptămânale, voluntarul de serviciu şi multe, multe, multe, multe altele, am rămas mască şi am tras concluzia că este o organizare impecabilă aici… ceea ce nu s-a dovedit a fi cu nimic greşit. Plec cu zâmbetul pe buze şi revin şi a 2-a oară şi a 3-a şi a 4-a şi a 5-a şi tot aşa până când am ajuns să mă familiarizez cu tot ce înseamnă fundaţia. În plus, am cunoscut o mare parte din voluntari, care se îngrijeau de mine ceea ce mi-a facut o plăcere enormă. Nu mă aşteptam la asta. E cu totul diferit de ceea ce credeam eu. Nu e o organizaţie oarecare, nici o fundaţie, nici un ONG, nici o organizaţie non- profit. În esenţă sunt, dar pentru mine reprezintă o familie uriaşă şi unită, plină de prieteni care te vor ajuta oricând ai nevoie, cu care poţi să glumeşti mereu şi cu care îţi petreci o groază din timp, dacă vrei. Nu pot descrie prea mult în cuvinte acest sentiment şi am fost întrebată de mai multe ori cum de mă implic pe cât posibil, deşi aş dori mai mult, în toate activităţile. Un răspuns uşor nu pot să dau, pentru că nu am şi nu ştiu care este motivul, dar cert este că aici simt că mi-am găsit locul care îmi lipsea, prietenii de care aveam nevoie, lucruri cu care să-mi umplu timpul liber şi pe deasupra, învăţ atâtea lucruri de care nu are prea multă lume habar.

Mi s-a spus şi despre avantajele pe care le are voluntariatul în C.V., dar nu există lucru de care să-mi pese mai puţin. “Tineri pentru Tineri” este locul de care aveam nevoie, familia mea, locul în care găsesc răspunsuri la toate întrebările mele şi nu în ultimul rând, locul unde mă distrez în orice parte a zilei şi în orice zi din săptămână, în timp ce dau şi o mână de ajutor. Este incredibil, dar deja nu mai pot descrie cu banalele cuvinte acest loc, trebuie încercat pe pielea ta pentru că este adevărat ce se spune: “Fundaţia este locul unde ai parte de dragoste la prima vedere!” din toate punctele de vedere.

Ce regret:…că nu am intrat aici mai devreme încât să prind şi campania de vară sau încât să fac cunoştinţă cu Fundaţia Tineri pentru Tineri şi tot ce înseamnă ea…sau să aflu cine este Beyonce.

Taguri

• voluntariat