Ana Saulea - voluntarul lunii ianuarie 2011
Sunt Ana Saulea, am 16 ani şi sunt din Republica Moldova. Învăţ în clasa a X-a la Grupul Şcolar “Dimitrie Negreanu” din oraşul Botoşani.
Ce e mai frumos decât să devii voluntar? Nu cred că am avut vreodată o astfel de experienţă plăcută. Am devenit voluntar în noiembrie 2010, după ce am mers timp de trei zile la cursurile prezentate de Oani şi Cristina. De atunci suntem o mare familie de “Tineri pentru Tineri ”.
Mereu mi-am imaginat cum e să fii voluntar, mai ales când ai o colegă de clasă care îţi spune tot timpul că: “a fost super la mare la Costineşti”, “e super să fii voluntar “.
Treptat mi-am urmat visul. Chiar aşteptam cu nerăbdare cursurile. M-am înscris cu mult timp înainte şi, spre marea mea bucurie, astăzi sunt mândră că fac parte din familia voluntarilor şi că pot purta acele tricouri “Tineri pentru Tineri”.
Îmi place foarte mult ceea ce fac şi ceea ce sunt, îmi place că văd tineri care se implică, că le pasă. A fi voluntar e un lucru mare. Ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost ceva minunat. Datorită fundaţiei „Tineri pentru Tineri” mi-am făcut foarte mulţi prieteni, am reuşit să-mi dezvolt cunoştinţele şi să comunic mai bine cu cei din jur.
Acum susţin ore la liceele din oraş. Îmi place foarte mult chiar dacă sunt începătoare. Ţinta mea este să-i informez pe tineri despre HIV/SIDA şi să mă împrietenesc cu cei la care am ore, să-i îndemn spre „Tineri pentru Tineri”.
„Tineri pentru Tineri” este o parte din viaţa mea, este un scop al vieţii mele pe care, puţin câte puţin, vreau să-l duc spre împlinire.
Vă iubesc „Tineri pentru Tineri”!
Mai tot pământul ţi se pare
Un Univers ce margini n-are
Sunt voluntar şi-am inţeles
Că scopul meu e un succes.
Căci ce e mai de preţ în viaţă
Decât un scop şi o speranţă?
Să faci ce inima te-nvaţă
Şi sufletul spre ce te-nalţă.
Pe mine calea m-a tot dus
Spre răsărit, nu spre apus,
Sunt voluntar şi mă mândresc,
„Tineri pentru Tineri” vă iubesc.
Sunteţi o rază pentru care
Azi înfloreşte înc-o floare
Şi zi de zi va înflori
Fundaţia „Tineri pentru Tineri”.
Vă mulţumesc că existaţi
Şi că pe tineri informaţi,
Pentru mine-i o onoare
Să fiu în această familie mare.
Această poezie este compusă de mine pentru familia „Tineri pentru Tineri”!

Comunicate de presă
Galerie Foto
Galerie Video
Reacţii Media
Distracţie
Resurse
Servicii medicale
Specialistul răspunde
Dan, la data 16-02-2011 si ora 9:46 am a scris:
multumiiiiiiiiiiiiim!
Adriana Darasteanu, la data 16-02-2011 si ora 11:10 am a scris:
Felicitari Ana!!!!!!!! Foarte frumoasa poezioara
Anca Gilca, la data 16-02-2011 si ora 2:59 pm a scris:
Felicitari Ana!Mult spor la lucru si sa ramai la fel de motivata ca acum!!:)
Corina, la data 18-02-2011 si ora 2:25 pm a scris:
Ai reusit! Bravo!
anutza saulea, la data 19-02-2011 si ora 3:20 pm a scris:
Ms mult la toti!
Dan Saulea, la data 20-03-2011 si ora 11:14 am a scris:
Felicitari,Ana!
Vreau sa te ajut. Contacteaza-ma pe e-mail!
bomboo, la data 09-05-2011 si ora 11:05 pm a scris:
cum devin si eu voluntar?:o3
Dan, la data 10-05-2011 si ora 12:27 pm a scris:
Bună,
La rubrica “Despre noi” - “Contact” ai să găsești datele de contact ale coordonatorilor noștri din cele 15 județe în care activăm. Dacă locuiești într-unul dintre acele județe te rugăm să iei legătura cu respectivul coordonator și el îți va descrie pașii necesari, care dealtfel sunt foarte simpli!
Mult succes și te așteptăm la noi!
Comenteaza aici