Concurs „Iubeşte cu cap! Până peste cap!”
HIV/SIDA este o provocare mondială fără precedent, iar unul dintre aspectele cele mai importante ale acestei provocări este efortul continuu de prevenire. Pentru că, nu-i aşa, este mult mai uşor să previi decât să tratezi.
În fiecare zi, în România, o persoană este infectată cu HIV. Eforturile noastre, unite, pot îmbunătăţi această statistică.
Jurnaliştii pot preveni, şi ei, răspândirea infectării cu HIV! De ce? Fiindcă jurnaliştii sunt cei care semnalează problemele. Presa este cea care prioritizează, mai departe, subiectele de pe agenda publică. Societatea trebuie să înţeleagă riscurile, mai actuale ca oricând.
Despre concursul „Iubeşte cu cap! Până peste cap!”
Proiectul “Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România” doreşte, prin componenta adresată presei, să atragă atenţia jurnaliştilor din mass-media românească asupra subiectului „HIV/SIDA” şi să le ofere suport şi acces la surse de informare corecte pe această temă. În cadrul unui concurs în care sunt înscrise articole şi emisiuni radio sau TV, vor fi recompensaţi oamenii de presă care vor reuşi să abordeze subiectul „HIV/SIDA” într-un mod adecvat, nediscriminatoriu, corect și complet privind prevenirea transmiterii virusului HIV, demonstrând cunoaşterea problematicii şi având potenţial de impact pozitiv asupra populaţiei. Recunoaşterea publică a unor astfel de modele de bună practică jurnalistică va avea un rezultat pozitiv în rândul presei, dar şi al societăţii româneşti.
Concursul este organizat de către A.R.P.S – Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătății, în cadrul proiectului „Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“, finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE (Spaţiul Economic European), fiind un proiect individual în componenta granturi, aria „Sănătate şi ocrotirea copilului” şi reprezintă materializarea unui parteneriat extins între organizaţii şi instituţii ce au ca misiune implicarea în problematica HIV/SIDA.
Regulile concursului:
-
Scrie un articol/realizează o emisiune pe această temă, în perioada 15 iunie – 1 noiembrie 2010.
-
Concursul va avea trei secţiuni: a. prima secţiune, intitulată „presa scrisă” va include articole apărute în presa scrisă (inclusiv online, pe tema HIV/SIDA; b. a doua secţiune, intitulată „audio-video”, va include emisiuni TV şi radio (inclusiv online) care abordează tematica HIV/SIDA; c. a treia secţiune, intitulată „Cel mai consecvent jurnalist“, va include atât presa scrisă (incluzând și online), cât şi emisiuni de radio şi TV care abordează tematica HIV/SIDA.
-
Trimite formularul de înscriere în concurs completat, împreună cu publicaţia conţinând articolul scris sau o înregistrare cu emisiunea realizată, prin poştă sau livrate direct către A.R.P.S – Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, str. Arhitect Ghe. Sterian, nr. 6. Toate materialele (inclusiv cele audio-video până în 10 MB) pot fi trimise pe e-mail la adresele office@arps.ro.
-
Data limită pentru expediere (data e-mailului sau a poştei) este 1 noiembrie 2010. Toate materialele primite până în data de 1 noiembrie 2010 vor fi înscrise în concurs. Pe plic va fi trecută menţiunea „pentru concursul Iubeşte cu cap! Până peste cap!“
-
Procesul de selecţie se va desfăşura în perioada 1 noiembrie - 30 noiembrie 2010. Toţi participanţii înscrişi vor fi afişați, pentru fiecare secţiune, pe website-ul www.iubestecucap.ro, în data de 1 decembrie 2010. Materialele vor fi analizate pe baza relevanţei pentru temă, a impactului mesajului, a corectitudinii informaţiei şi a impactului estimat în faţa publicului. Articolele câştigătoare vor fi selectate de profesionişti în jurnalism precum şi de experţi în domeniul sănătăţii. Comisia va fi formată din 5 membri – componenţa comisiei urmând a fi postată pe website-ul www.iubestecucap.ro. Decizia comisiei de evaluare este finală şi nu se acceptă contestaţii. La fiecare secţiune se va acorda câte un premiu în valoare de 2000 de lei brut. Conform legislaţiei române, premiile în bani se impozitează la sursă. În cazul în care la una dintre secţiuni premiile nu pot fi acordate – acest fapt va fi posibil numai din motive obiective. În funcţie de numărul de participanţi şi valoarea lucrărilor, se poate lua decizia: - niciun premiu la vreuna dintre categorii – sau mai multe premii egale la aceeaşi sau ambele categorii.
-
Câştigătorii vor fi anunţaţi pe website-ul www.iubestecucap.ro în data de 1 decembrie 2010. Premiile vor fi acordate prin transfer bancar ulterior anunţării câştigătorilor pe site şi contactării acestora telefonic până pe data de 15 decembrie 2010.
-
Participarea la concurs implică acceptarea regulilor de mai sus.
Scop şi obiective:
Scop: Prevenirea extinderii infecţiei HIV/SIDA în rândul tinerilor şi a grupurilor vulnerabile.
Obiective:
-
Informarea corectă şi combaterea miturilor privind infectarea cu HIV;
-
Combaterea stigmei şi a discriminării cu care se confruntă persoanelor infectate cu HIV;
-
Îmbunătăţirea tratamentelor;
-
Motivarea adoptării unui stil de viaţă sănătos.
Proiectul este implementat de un parteneriat între Fundația Tineri pentru Tineri și alte 4 organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii – ARPS, Asociaţia Română Anti-SIDA – ARAS, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA, Fundaţia „Alături de Voi” România– ADV România) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - CNCD.
Proiectul este finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE (Spaţiul Economic European), fiind un proiect individual în componenta granturi, aria „Sănătate şi ocrotirea copilului” şi reprezintă materializarea unui parteneriat extins între organizaţii şi instituţii ce au ca misiune implicarea în problematica HIV/SIDA.
Comunicate de presă
Galerie Foto
Galerie Video
Reacţii Media
Distracţie
Resurse
Servicii medicale
Specialistul răspunde
maria, la data 13-07-2010 si ora 7:41 pm a scris:
as vrea sa fiu si eu voluntariat
alice, la data 12-09-2010 si ora 5:52 pm a scris:
Mie mi se p[are de fapt sunt sigura ca noi o mare parte dintr-e noi nu abordam aceasta problema asa cum ar trebui.Suntem prea reticenti in general cind auzim ca o persoana din cercul nostru s-a infectat cu aceasta boala avem tendinta de a-l izola .de a face din aceasta persoana o paria ,fara a avea curiozitatea de sti cum se simte de fapt el.Inca nu stim sa abordam aceasta problema care tinde sa ia o din ce in ce mai mare amploare si asta din lipsa de cunostinte ,multi nu stiu ca aceasta boala nu se transmite prin contact direct cu aceasta persoana de aceea exista tendinta de a ne indeparta de o astfel de persoana …ar trebui s ne mai documentam in ceeace priveste aceasta boala si apoi sa abordam direct
andreea, la data 12-09-2010 si ora 6:49 pm a scris:
Numai jurnalistii se pot inscrie la acest concurs?!
Multumesc!
mihai, la data 12-09-2010 si ora 11:26 pm a scris:
@maria: in functie de orasul in care locuiesti poti vedea la rubrica ”Despre noi - Contact” datele de contact ale coordonatorilor de sucursala Tineri pentru Tineri.
@alice: de cele mai multe ori motivele sunt legate de lipsa de cunostinte dar si de dezinteres. Pana la urma, fiecare decide ce face si are aceasta libertate, atata timp cat actiunile sale nu ii afecteaza pe altii.
@andreea: Da, este un concurs adresat jurnalistilor.
flavyus, la data 14-09-2010 si ora 5:05 pm a scris:
Ma numesc Flavius suntdin resita jud caras severin tinand cont de tema hiv/sida mentalitate oamenilor e bolnava sunt student la dreptsiam un centru de copii care sunt infecati cu hiv sida omenirea asta nu intalege ca nu se virusu daca stai de vb cu opersoaainfectata sau lucrezi la un lok cu el sau daca ai sta cu el la aceias masa nu intaleg oarepana cand va fi dscrimnarea asta va mltumesk sii sper sa ne mai auzim
Comenteaza aici