Monitorul de Vaslui - 01 iulie 2010

01-07-2010

Despre HIV/SIDA cu responsabilitate

Mihaela ZĂRNESCU

Despre HIV/SIDA cu responsabilitateDiscriminarea asociată statului de persoană seropozitivă descurajează tinerii cu HIV/SIDA să îşi dezvăluiască diagnosticul chiar şi atunci când este vorba de medicul de familie, medicul stomatolog, de prieteni sau chiar de partener. Din teama de abandon, de respingere socială, tinerii seropozitivi pot manifesta tendinţa de a renunţa la comportamentele protective, pentru a nu fi identificaţi drept „altfel“. Cel puţin aşa reiese dintr-un studiu realizat în cadrul proiectului „Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“, prezentat ieri, în cadrul unei conferinte de presă.

Ieri, 30 iunie, la Vaslui a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost prezentat proiectul „Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“. Implementat de Fundaţia „Tineri pentru Tineri“, în parteneriat cu ARPS (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii), UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA), ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA), ADV România (Fundaţia „Alături de Voi“ România) şi CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării), proiectul este finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, prin mecanismul financiar SEE, segmentul „Sănătatea şi ocrotirea copilului“.

„Acest proiect îşi propune să ofere tinerilor cu vârste între 15 si 25 de ani, informaţii corecte în ceea ce priveşte HIV/SIDA, pentru a-i motiva să adopte un stil de viaţă sănătos, un comportament responsabil şi o atitudine nediscriminatorie faţă de persoanele cu HIV. În acelaşi timp, proiectul se adresează mai multor grupuri ţintă, elevi, cadre didactice, personal medical şi îşi doreşte realizarea unei puternice campanii de responsabilizare socială şi de luptă împotriva stigmatizării“, a precizat Mirela Sălcianu, reprezentantul TNT în judeţul Vaslui. În cadrul conferinţei, Cătălin Andrei, reprezentant al ARPS a prezentat rezultatele unor studii. „Am pornit de la informaţiile pe care le avem despre comportamentul adolescenţilor şi tinerilor din România, precum şi de la informaţiile privind tinerii seropozitivi. Pentru informaţiile privind comportamentul tinerilor seropozitivi am folosit datele obţinute în «Ancheta asupra comportamentelor cu risc de transmitere HIV în rândul tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA în România» realizată în 2009 de Fundaţia Romanian Angel Appeal. Studiul s-a bazat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 595 de tineri seropozitivi (341 fete şi 254 băieţi), cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. Datele indică următoarele: 81% au declarat că medicului de familie le cunoaste diagnosticul (dezvăluit de părinţi, când respondenţii erau copii). Diagnosticul este cunoscut de prietenii apropiaţi pentru 55%, de medicul stomatolog pentru 71%, de partenerul/a din prezent pentru 76% şi de partenerii din trecut pentru 47%. 80% consideră că nu este necesar ca o persoană seropozitivă să-şi informeze medicul (altul decât cel infecţionist) despre statusul serologic, 52% sunt de acord că, dacă o persoană seropozitivă are o relaţie de dragoste cu o persoană neinfectată, este mai bine să nu dezvăluie propriul diagnostic familiei iubitului/iubitei, iar 73% sunt de părere că, în situatia de mai sus, ar trebui să nu dezvăluie nici propriei familii că au o relaţie de dragoste cu o persoană neinfectată. 22% consideră că nu trebuie să dezvăluie diagnosticul partenerului/partenerei decât atunci când au o relaţie serioasă. Doar 27% sunt de acord cu afirmaţia că este mai uşor să aibă o relaţie de dragoste cu o persoană infectată cu HIV decât cu una neinfectată. În concluzie, stigma şi discriminarea asociate statului de persoană seropozitivă descurajează dezvăluirea diagnosticului atât în comunitate, cât şi partenerilor. Din teama de abandon, de respingere socială, tinerii seropozitivi pot manifesta tendinţa de a renunţa la comportamentele protective, pentru a nu fi identificaţi drept «altfel »“, a declarat Cătălin Andrei. În aprilie 2010, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii – ARPS a desfăşurat o cercetare de tip cantitativ privind „cunoştinţele, atitudinile şi practicile tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani legate de infecţia cu HIV, alte infecţii cu transmitere sexuală şi consecinţele practicării sexului neprotejat“. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.325 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, din mediul urban şi rural. Concluzia studiului a fost că nivelul de informare al tinerilor este încă insuficient, atâta timp cât un sfert din tineri cred că ţânţarii transmit HIV, 19% din tineri cred că HIV se transmite prin sărut, iar 8,7% dacă dai mâna cu cineva infectat.

Taguri

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)