Teste de sarcină

25-01-2010

Iubeşte-o cu grijă!În ultima vreme piața farmaceutică românească dispune de o varietate de teste de sarcină. Prețul variază în funcție de marca testului. Înainte de utilizarea unui test de sarcină, este bine să cunoaștem modul în care ele depistează o sarcină și bineînțeles modul de utilizare.

Testele de sarcină detectează un anumit hormon numit HCG sau hormon de sarcină, ce se eliberează în momentul fixării ovulului în uter (nidare), aproximativ la 6 zile de la contactul sexual neprotejat. Acesta crește în cantitate o dată cu sarcina  și se găsește în sânge și urină. Testele de sânge necesită o vizită la medic și din acest motiv testul de urină, care se poate face acasă, este mai folosit.

Există mai multe metode de utilizare a testului de urină, în funcție de marca acestuia, dar toate se bazează pe introducerea testului în proba de urină sau picurarea câtorva picături de urină în fanta testului. După ce se așteaptă câteva minute, în funcție de marca testului, se observă o schimbare în fereastra rezultatului. De obicei, apare o linie ce indică linia de control si o alta sau un simbol în cazul în care testul indică o sarcină. Este recomandat ca proba de urină să fie din urina de dimineață pentru că atunci se întâlnesc cei mai mulți hormoni de sarcină. Toate testele de sarcină au în cutia lor și instrucțiuni de utilizare, pentru a fi întrebuințate corect. Vă recomandăm să citiţi cu atenţie instrucţiunile de folosire ale testului pe care îl utilizaţi.

Una dintre cele mai frecvente întrebări este “Când se fac testele de sarcină?”. În general, pentru a putea vorbi despre date corecte, este nevoie ca testul să fie făcut la 10-12 zile de la contactul sexual din care ar putea rezulta o sarcină sau la cel puţin o săptămână de la întârzierea menstruaţiei.

Dacă testul de sarcină este negativ, este recomandată repetarea acestuia la cateva zile sau o săptămână, pentru că durata şi perioada ciclului menstrual variază de la femeie la femeie, fiind greu de stabilit momentul ovulaţiei. Testul poate fi negativ, deși există o sarcină, atunci când este făcut mai devreme, dacă urina este foarte diluată sau dacă nu se folosește urina de dimineață.

Dacă testul de sarcină este pozitiv, urmează un consult medical pentru confirmare  și îndrumarea femeii către urmatorii pași.

Taguri

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)