Studiu finanţat de ONU: Decese ale tinerilor din cauze ce pot fi prevenite sau tratate

10-09-2009

Analiză sistematică asupra sănătăţii populaţieiPrincipalele cauze de deces în rândul tinerilor sunt accidentele rutiere, suicidul şi complicaţiile reproductive, care pot fi prevenite si tratate, spune un nou studiu făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Primul studiu al ratelor mortalităţii la nivel global şi regional al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 24 de ani, arată că accidentele rutiere, complicaţiile în perioada sarcinii şi a naşterii, suicidul, violenţa, HIV/SIDA şi tuberculoza sunt principalele cauze de deces. Studiul, susţinut de OMS şi publicat în jurnalul medical „The Lancet”, arată că 2,6 milioane de tineri mor în fiecare an, iar 97% din aceste decese au loc în ţări cu nivel scăzut şi mediu al veniturilor.

OMS a spus într-o declaraţie de presă că până acum existau foarte puţine informaţii privind cauzele deceselor în rândul tinerilor, populaţia tânără numărând 1.8 miliarde de persoane, adică 30% din populaţia lumii.

„Tinerii se află în tranziţie de la copilărie spre adulţi – la un pas spre a deveni membri productivi ai societăţii – dar deseori ne scapă printre degete”, a declarat Daisy Mafubelu, Director General asistent al OMS - Departamentul de Sănătate a familiei şi comunităţii. „Este clar din aceste rezultate că o investiţie considerabilă este necesară – nu doar din sectorul sănătăţii, dar şi din partea sectoarelor de educaţie, bunăstare, transport şi justiţie – pentru a îmbunătăţi accesul la informaţie şi servicii şi a ajuta tinerii să evite comportamentele riscante ce pot duce la decese.”

Printre măsurile recomandate de OMS se numără: prevenirea accidentelor rutiere prin controlul vitezei, punerea în aplicare a legilor privind condusul în stare de ebrietate şi folosirea căştilor şi a centurii de siguranţă; îmbunătăţirea sănătăţii reproductive prin educaţie, creşterea accesului la prezervative, testare HIV şi consiliere; reducerea ratelor suicidului prin îmbunătăţirea instruirii în abilităţi pentru viaţă, reducerea consumului de alcool şi promovarea implicării pozitive a părinţilor în viaţa tinerilor.

Descarcă întregul studiu de aici.

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)