Multi-sex

11-08-2009

Ah, VARA, cât de mult iubesc vara, în special la mare, pentru că aici se întâmplă tot ce-i  mai frumos, muzică,  petreceri, nopţi pe plajă, fuste scurte, decolteuri, costume de baie şi de ce nu … fără costume de baie, ai în ce să îţi clăteşti ochii. Ca în fiecare vacanţă, nisipului îi era dor de mine, aşa că m-am dus să-l vizitez. Am plecat cu doi prieteni, urma să ne întâlnim cu alţi patru, care la rândul lor erau şi ei cu alţi trei şi tot aşa,  până ce ne-am făcut o gaşcă mare.

Primele zile, relaxare, sau mai degrabă spus primele zile au fost de „studiere a pieţei”, să vedem în ce tinerică sau bunăciune mă înfig prima oară, eram indecis între bruneta de la bar care îmi făcea ochi dulci când mă duceam  la bere, sau blonduţa din gaşca lui Paul, care mereu se aşeza lângă mine şi mă ruga să o dau cu cremă să nu se ardă foarte tare… aşa credea ea. Cu una cu două, am combinat-o pe blonduţă şi într-o seară m-am făcut că îmi e rău de la prea mult soare, rugând-o să rămână cu mine la hotel să aibă grijă de mine…

Ştiţi cum sunt fetele cu simţurile lor… şi chiar a avut grijă de mine, dar fără medicamente, am avut nevoie doar de câteva prezervative. A doua zi,  nu am mai stat cu gaşca lui Paul, pentru că blonduţa începuse să se ataşeze prea mult de mine şi nu vroiam să mă bronzez cu urmele ei în vara asta… am băgat o scuză că trebuie să plec şi că o să o sun imediat ce îmi rezolv problemele.

În altă staţiune de data asta, cu amicul meu Sergiu de la bloc şi bineînţeles cu gaşca lui, am stat pe plajă să-l ascultăm pe DJ X, şi parcă blonduţa de aseară (alta) nu mă satisfăcuse în totalitate, fusese ea mai cuminte, îmi trebuia ceva mai tare, aşa ca am început să scanăm: aia combinată, cealaltă cu gaşca ei de gâsculiţe (iar cu genul acesta ai şanse minime de „luat la pachet”), până ce dau de bruneta cu şapcă, ochelari şi bust generos. Mă aşez lângă ea şi  o întreb dacă îi place DJ X, dându-mă şi mai aproape de ea, pentru că nu ne auzeam, îmi zâmbeşte şi îmi spune că „la nebunie!”. Când i-am mai zis şi “Îmi place de tine, de acum eşti prietena mea” şi am luat-o de mână, se topise toată. Am mai dansat, am mai vorbit, ne-am împrietenit şi tot aşa, până am ajuns să-i  arăt în cameră ceva… nu a trebuit să mă gândesc la ceva anume, amândoi ştiam ce era de văzut. Norocul meu a fost că era ultima zi în care ea mai stătea la mare, iar din păcate locuiam în oraşe diferite (hihi), aşa că nu a trebuit să mai inventez încă o scuză.

Seara în club cu băieţii, fiecare alerga după câte o fată, eram deja liniştit (chiar vroiam să fac o pauză), aşa că dansam şi eu un pic. Asta, până când am văzut-o pe Ea cum se învârtea în jurul meu şi se unduia în mod plăcut, invitându-mă să dansez cu ea. La un moment dat, am părăsit ringul de dans să ne mai răcorim puţin, de ce nu să ne plimbăm pe plajă, discutând diverse. Ne aşezasem pe un şezlong aşteptând răsăritul, dar între timp nu pierdusem vremea şi a fost ceva, până când a venit gaşca să mă recupereze de pe plajă. Inevitabil, pe ea a trebuit să o las acolo (pe plajă), că nu mă mai înţelegeam cu băieţii…

A doua zi dimineaţa îmi sună telefonul  într-una: era sora mea care îmi spunea că e şi ea la mare şi că trebuie neapărat să ne întâlnim, să îmi prezinte pe tipa aia, de care îmi povestea ea mereu că e fotomodel şi mă încântam eu să aud de ea. M-am aşezat la terasă şi o aşteptam să vină, iar când a apărut cu prietena ei am încremenit, era de fapt dansatoarea mea de aseară pe care am lăsat-o baltă la răsărit!

Nu vreţi să ştiţi ce a urmat! Aşa că aveţi grijă cum vă ardeţi combinaţiile la mare, că e posibil să le ardeţi şi pe cele de acasă!

Această poveste se bazează pe o întâmplarea reală. Orice asemănare cu persoanele şi situaţiile descrise e posibil să nu fie întâmplătoare. Pentru că e vară şi vacanţă, „Ai grijă să nu te arzi!”. Aceste comportamente nu se încadrează în categoria “responsabile”. Fundaţia Tineri pentru Tineri promovează şi încurajează comportamentul responsabil (mai ales cel sexual).

Tu cum te-ai „ars”? Trimite-ne povestea ta la redactia@y4y.ro şi cele mai bune poveşti vor fi publicate. Poţi câştiga PREZERVATIVE pentru o lună de vară… ca să nu te mai „arzi”.

Citeşte poveştile campaniei “Ai grijă să nu te arzi!” 2009. Click aici…

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)