Jurnalul de Botoşani - 21 mai 2009

21-05-2009

Îmbrăţişări gratuite pentru botoşăneni

Lorena SALARU

Îmbrăţişări gratuite în BotoşaniIeri a fost ziua îmbrăţişărilor gratuite, o acţiune ce s-a desfăşurat simultan în 111 oraşe din ţară. La Botoşani, aceasta s-a desfăşurat între orele 13.00 şi 15.00, în zona Pietonalul Unirii. Acţiunea a avut un succes la Botoşani, fiind implicaţi peste 50 de tineri şi voluntari şi un număr inestimabil de îmbrăţişări împărţite trecătorilor din zona Pietonalului Unirii. „Este un eveniment organizat la iniţiativa Asociaţiei „Lume Bună”, din Bucureşti, coordonatorul fiind Mihai Muşat. Nu au sucursale în toată ţara, de aceea au apelat la alte instituţii, fundaţii sau organizaţii, să-i sprijine în organizare. Îmbrăţişările gratuite se vor împărţi în 111 oraşe din România, iar în Botoşani este organizat de serviciul pentru promovarea sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Voluntarii sunt de la Fundaţia „Tineri pentru Tineri”. Participă la această activitate un număr de peste 50 de tineri şi voluntari şi sperăm să existe şi ediţii următoare, în care botoşănenii să fie mai puţin reticenţi, pentru că, deşi tinerii vin deschişi să ofere o îmbrăţişare care nu costă nimic, lumea rămâne pragmatică, iar oamenii sunt speriaţi de aceste îmbrăţişări gratuite. Majoritatea reacţionează bine, însă rămân şi destule persoane reticente”, a declarat Angelica Straticiuc, coordonator local al acţiunii „Îmbrăţişări gratuite”.

justDan, la data 11-08-2009 si ora 10:43 pm a scris:

asa mai da:)

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)