Tehnici de teatru pentru educaţia între egali

09-11-2005

tehnici-de-teatru-pentru-educatia-intre-egali-a-tinerilor-manual-de-formare-ypeerJocurile de teatru provin dintr-o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie, iar multe dintre ele sunt utilizate de atât de multă vreme încât nimeni nu-şi mai poate aroga în mod rezonabil dreptul de a le fi inventat sau creat.

Din această cauză, multe dintre jocurile şi exerciţiile de teatru din acest manual nu pot fi atribuite unui anumit autor sau unei anumite surse în sensul tradiţional al cuvântului. Mai mult, autorii au studiat cu foarte mulţi profesori, au participat la zeci de conferinţe şi ateliere de lucru în calitate de cursanţi sau autori de prezentări şi astfel au ajuns să preia diferite elemente de la un număr prea mare de persoane pentru a le mai putea menţiona cu exactitate. Mulţi dintre actorii/ educatori care au colaborat cu autorii le-au împărtăşit acestora jocurile şi exerciţiile preferate din propria experienţă, iar pe lângă acestea autorii au conceput o serie de alte exerciţii pentru acest manual.

Acest manual a fost elaborat pentru coordonatorii de program şi educatorii între egali pentru tineri care sunt interesaţi de înglobarea unei componente de teatru în activităţile de sănătate a reproducerii şi prevenire a infecţiilor cu HIV pe care le desfăşoară sau de consolidarea unei componente de teatru deja existente în cadrul unui program.

Există numeroase moduri în care teatrul poate fi aplicat în educaţia între egali. Educatorii între egali pot apela la jocurile de roluri sau la scenarii în cadrul activităţilor obişnuite pe care le desfăşoară în şcoli sau în alte contexte. Educatorii pot monta chiar o piesă de teatru care poate deveni nucleul unei sesiuni de educaţie între egali. Programele de teatru pentru educaţia între egali mai bine închegate pot chiar ajunge să facă un turneu cu o piesă de teatru.

Acest manual a fost elaborat de Dr. Cydelle Berlin, director executiv al NiteStar, o companie de teatru din New York şi Ken Hornbeck, consultant teatral, cu sprijin din partea a numeroşi actori/ educatori, formatori, participanţi la atelierele de lucru, membri ai publicului şi educatori între egali. Programul Y-PEER a utilizat tehnicile discutate în acest manual pentru a consolida activităţile Y-PEER desfăşurate în Europa de Est, ţările arabe şi ale Africii Orientale. Autorii au recreat în acest manual atelierele de lucru şi dezbaterile desfăşurate în cadrul programului Y-PEER pentru ca şi alţii să poată beneficia de această abordare.

Realizarea acestei publicaţii a fost posibilă datorită contribuţiei UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie şi a Planului de activitate bugetară unificat al Programului Comun al Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS), precum şi datorită unei finanţări separate din partea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) acordate programului Family Health International (FHI)/YouthNet.

Descarcă manualul de formare “Tehnici de teatru pentru educaţia de la egal la egal a tinerilor”

Comenteaza aici

 Username (*obligatoriu)

 Email (*nu se va afisa)

 Website (*optional)